Pridvorul bisericii a fost pictat în 1835 de pictori amatori. Pronaosul, naosul şi altarul au rămas nepictate până în 1935, când, prin strădania doctorului Paul Gotcu şi cu sprijinul credincioşilor, interiorul va fi împodobit cu pictură în ceară, executată de studenţi şi absolvenţi ai Academiei de Arte Frumoase din Iaşi (printre ei şi Corneliu Baba), călăuziţi de dascălul lor, N. Tonitza.
Pridvorul bisericii a fost pictat în 1835 de pictori amatori. Pronaosul, naosul şi altarul au rămas nepictate până în 1935, când, prin strădania doctorului Paul Gotcu şi cu sprijinul credincioşilor, interiorul va fi împodobit cu pictură în ceară, executată de studenţi şi absolvenţi ai Academiei de Arte Frumoase din Iaşi (printre ei şi Corneliu Baba), călăuziţi de dascălul lor, N. Tonitza. Sub îndrumarea maestrului, pictorii umanizează foarte mult personajele, conferindu-le şi câte ceva din specificul popular românesc. În dreapta este ilustrată Naşterea Mântuitorului, în care se observă la Pruncul Iisus ochii de copil specifici picturii lui Tonitza. În partea stânga este pictat Ceahlăul, Athosul românesc. Păstorii sunt înfăţişaţi în costumele populare ale ţăranilor moldoveni. În absida stângă se află scena Învierii Domnului, cu ostaşii români adormiţi lângă morminte. Cele două scene biblice, aşa cum sunt redate, sugerează ascendenţa daco-romană a poporului român. Pe boltă se află pictat Hristos Pantocrator (dreptul judecător), înconjurat de cei patru evanghelişti: Matei, Marcu, Luca şi Ioan. De remarcat este unicitatea veştmântului cu falduri bogate şi faptul că sistemul de lucru menţine prospeţimea culorilor. După terminarea picturii, în 1937, biserica s-a sfinţit la 14 septembrie.